Proiectul legislativ prin care PNL propune majorarea de la 2.000 de lei la 3.000 de lei a plafonului pentru care pensiile sunt scutite de impozitare a fost adoptat în mod tacit de către senatori, fără ca reprezentanții puterii să-i întocmească vreun raport în comisiile de specialitate pentru a fi votat în plenul Senatului. Proiectul va fi transmis acum spre dezbatere și adoptare Camerei Deputaților și rămâne de văzut dacă puterea se va grăbi sau nu să îl adopte până la finele acestui an.
În contextul creșterii accelerate a prețurilor de consum și al erodării puterii de cumpărare a persoanelor vârstnice cu pensii mici, ca formă de compensare parțială a inflației din ultima perioadă, PNL a redactat un proiect legislativ prin care propune majorarea de la 2.000 de lei la 3.000 de lei a plafonului pentru care pensiile sunt scutite de impozitare.
Guvernul va stabili, printr-o ordonanță de urgență, în vederea creșterii gradului de absorbție pentru fondurile europene, ca pentru toți beneficiarii Programului Operațional Infrastructură Mare, taxa pe valoarea adăugată (TVA) să fie suportată de la bugetul de stat pentru domeniile care privesc dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor și creșterea producției de energie din resurse regenerabile mai puțin exploatate.